Belleiza's Weblog

Comme ooooon! De ce sa fim seriosi?!

wtf do we…need

leave a comment »

e o zi insorita, in care, atunci cand am ajuns acasa dupa un week/end petrecut in afara perimetrului acceptat ca spatziu de locuit, mi/am gasit florile inflorite. uneori ma intreb daca o conditzie a infloririi lor nu este lipsa mea de acasa, sau pur si simplu sunt plecata atunci cand e vremea propice infloririi lor, si infloresc si eu pe undeva, sau, poate, mai adevarat decat anterioarele presupozitzii, sunt plecata mai tot timpul.

in fine, m-am bucurat, dar nu tocmai despre asta vroiam sa vorbesc, desi, poate ca, la un nivel subtil, legaturile exista.

bun, deci. trebuie sa spun ca in ultima vreme am vazut ft multe filme, din cele cu adevarat bune, apreciate de preteni, vazute de lumea buna, cu experientza de viatza si cu pareri sanatoase, din punctul meu de vedere, evident. si m-am uitat la aceste filme cu sporit interes, la rascruce de existentza fiind, si cautand oarestece sprijin si invatzatura de minte. s-am vazut situatzii peste situatzii si complicatzii peste complicatzii, si m-am identificat cu eroi si eroine, si ei la rascruci de existentze, care mai de care mai complicate si mai iesite din comunul existentzei care nu-i niciodata chiar asa de comun, in fine, mi-am pus intrebari peste intrebari, si am vazut posibile raspunsuri gramada, si cand am ajuns sa trag linie, iaca ce-mi vazura ochii: sub linie a ramas o singura problema de importantza absolut majora(poate ca, after all, nu am ales asa de bine filmele…):IUBIREA, au amorul, au cum l-am mai fi numind, si nu ma luatzi acuma cu acele multiple forme filosofice ale ei, care ar fi trei, sau cate s-or mai fi inventat. ma refer la ceea ce termenul desemneaza in marea lui generalitate, mai ales in ceea ce priveste relatziile de cuplu. DIN NOU. se pare ca, sau cuplul ma urmareste pe mine, sau io pe el, dar cumva se face ca ne tooot intalnim pe o promenada ce pare nesfarsita. si m-am decis sa-l iau de bratz, macar ca drumul sa nu fie plictisitor. si de data asta in plimbare, m-am uitat la el cu toata obiectivitatea starii MELE de existentza, si am avut o poveste corason la corason cu el, ca sa realizez ca, defapt, poate ca el, in sine, cuplul, nici nu este asa de mare filosofie pe cat este prezentat a fi, si pe cat ni se pare noua/mie ca ar fi. s-anume cum mi-am dat seama de aceasta minunatzie?

pai, hai ca va spun. in primul rand, ma iau pe mine, da? sunt singura, in afara unui cuplu. si cum sunt, acuma ca a trecut ceva vreme de la aceasta stare, si am avut timp sa trec prin toate fazele intzelegerii noii situatzii? ei bine, foarte sincer, fara nici o retzinere, pot sa spun ca sunt chiar fericita, cum n-am mai fost de ceva vreme. ba chiar, daca ma gandesc foarte bine, si foarte sincer, perioadele mele de fericire se inscriu in cea mai mare masura in aceste pauze inter-cuplate:p.

nu, nu ma intzelegetzi gresit, pentru ca ar fi TOTAL lipsit de sinceritate sa spun ca nu am fost fericita cu oamenii cu care am fost. ba da, si sunt niste speciali. dar dincolo de asta, eu sunt EU. ce dovada de egoism, nu? ei bine, nu cred. am o nevoie si o sete imensa de oameni, asta este natura mea, nu-i pot face nimic! si sunt inconjurata de oameni. weekendul acesta, pe care l-am petrecut mai mult decat fericita, implinita, a fost in preajma unor oameni mega extraordinari, momentele in care sunt stralucitoare (in mine) sunt momentele in care impartasesc ceva cu cineva. dar oare este nevoie ca acel cineva sa fie preponderent acelasi? este nevoie ca acel cineva sa predomine in gandurile mele? este necesar sa simt ca am NEVOIE de acel cineva? ei bine, cred ca asta ma sufoca. ieri mi s-a definit, citind o scrisoare neagra, care vorbea despre ceea ce sufoca o relatzie, ca ceea ce ma sufoca pe mine este impresia de nevoie, de legatura, de atasament, de apartenentza, care, inevitabil, sfarseste prin a creea o obligatzie interioara de a rasplati minunata persoana. sunt un tiran atunci cand simt ca sunt obligata de ceva. imi aduc aminte de manifestari foooarte timpurii ale acestui aspect, cand era o bucurie pentru mine sa impart la totzi copiii vecinilor prajitura facuta de mama pentru ziua ei, sau bomboanele si gumele trimise prin anii ’80 din Ungaria, si pentru care infruntam ulterior un razboi in familie, insa fara ca acesta sa fi fost scopul, dar se starnea o adevarata furtuna daca cineva imi lua o jucarie cu care nu ma jucam, sau imi cerea ceva ce tocmai foloseam pentru ca imi era intrerupt cursul normal, pentru ca mi se parea un abuz nemaipomenit, strigator la cer!!!

cred ca am ajuns la un fel de concluzie: singurul aspect care intr-adevar ne defineste este LIBERTATEA. humm, si iaca, s-ar putea ca acest aspect sa fie doar unul intermediar, pentru ca apare urmatoarea intrebare: cum se adapteaza aceasta libertate la CUPLU? sau, si mai bine: e nevoie de el? sau toata aceasta cautare trebuie reorientata? humm…? eu cred ca am sa-l las pe batranel sa-si continue singurel plimbarea si …

cred ca am sa trec la urmatoarea categorie de filme :))

Anunțuri

Written by shhh!

Octombrie 13, 2008 la 1:57 pm

Publicat în cam asa...

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: