Belleiza's Weblog

Comme ooooon! De ce sa fim seriosi?!

Intalniri…

leave a comment »

Hummm…fara sa imi dau seama, am ales ca titlu un cuvant folosit de un om caruia i-am facut o nedreptate flagranta pe ziua de azi, dar iata, ca acum imi serveste ca bun pretext de a-mi incepe poste-ul…Imi cer iertare de la totzi Mihaii carora am uitat sa le mentzionez numele pe cardul de felicitare pe care trebuia sa-l elaborez pentru ziua de azi. Este bine ca mi s-a atras atentzia asupra acestui fapt, pentru ca asa mi-am adus aminte de TOTZI Mihaii pe care i-am cunoscut si dintre care fiecare si-a avut rolul sau, nu putzin important.

Iar de la Mihai la inmormantari pasul este mic, daca facem doar unul sinbolic, iar aici altfel de pasi nu prea putem sa facem, prin urmare…

Dupa o noapte nedormita, nepetrecuta nici in betzii nici in amoare, ci muncind voios si intr-adevar cu drag, impreuna cu niste oameni care dau nume locului aceluia mai degraba ideatic decat fizic, si anume: acasa, am ajuns in mediul „de lucru”, acolo unde prieteniile se leaga dupa mustatza, si doar cu mare noroc dupa afinitatzi (mai sunt si minuni). Mi-am facut treaba, mai in intarziere, dar asta din nou, se pare ca este o trasatura a mea, iar de acolo am plecat inspre…ei bine, inmormantare.

Trebuie sa va spun ca ziua de azi este o zi ideala pentru un asemenea eveniment: nu e ft. ft. frig, bate soarele de toamna tarzie, iar cimitirele sunt, dupa cum cred ca se stie, niste spatii verzi chiar linistite. m-am intalnit, din nou, cu seriozitatea mortzii. sau adik mai exact cu seriozitatea cu care oamenii trateaza evenimentul. si ma gandesc eu: oare nu fac mai bine occidentalii, care transforma moartea intr-un moment …nu tocmai de bucurie, dar nici de rasucit cutzitul in rana, ci pur si simplu intr-un eveniment normal din viatza si moartea unui Om.

Psihologii vorbesc de un timp de jelire, inevitabil in procesul de „vindecare” al celui care sufera pierderea. Dar oare nu suferim la fel cand cineva este plecat undeva unde nu putem sa dam de el? ce se intampla atunci? pentru ca Moartea este statutul final, dar acea lipsa de certitudine…si inca nu am vazut evenimente organizate cu aceasta ocazie…sau poate atunci suferintza este mult prea mare. nu stiu, este prea delicat subiectul pentru a putea fi punctat in cateva randuri, iar eu sunt prea fericita pentru a simtzi ca sunt in masura sa dezbat mai pe larg. dar mi s-a intamplat sa simt bucurie la inmormantari, si pace, si liniste. mi s-a intamplat la inmormantari sa fiu fericita, pentru cel care a plecat, pentru cei care am ramas, si asa, in general, pentru tot. iar acest lucru pare bizar.

poate ca si acum a fost la fel, dar numitzi-ma egoista cand afirm ca ma simt mult prea bine alergand si inaltzand zmei coloratzi in imaginatzia ajutata de „vazduhul” prielnic, in care gasesc curentzi ajutatori, si n-am sa ma supar, pentru ca …nu am timp!!! e prea frumos afara si prea mult soare:)

incet ma desprind si o intind :))

Anunțuri

Written by shhh!

Septembrie 29, 2008 la 3:27 pm

Publicat în minunile zilei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: