efectul ana
mi s-a facut dor de ea intre cinci pisicuțe și o zi in care mă simt fară rost.
asa ca…i-am citit postările de pe blog, prin urmare poate scriu un pic ca ea (deși mă îndoiesc, pentru că-mi lipsește poezia ei. ea aici ar fi spus: mă simt ca un topor ruginit într-o gradină cu iarbă strălicitoare și înmiresmată).
mi s-a făcut dor de ea în aceiași zi pe care am început-o cu cesaria evora, sodade, și în care am simțit reverberații din cel mai singur an pe care l-am petrecut (odată) din cei treizeci. și cu toate astea poetic. poate de asta ana. Ana mică, fragilă, învăluită în multe multe cuvinte și și mai multă tăcere. ascunsă bine în spatele unor cercei, a unor eșarfe și gesturi de gravură japoneză. ana anais-narcisică, ce-tzi face poftă să-i inventezi cuvinte și un univers bun în care s-o pui ca să nu se frângă. căreia îți vine să-i dai apă ca unei flori și s-o privești cu blândețe și bucurie în copilăria ei serioasă de…ana!
